sau asa…

undeva in Bucuresti:

inca una

din categoria cum se barfeste in birou:

“ea nu are viziunea de a vedea lucrurile ca voi…”

do you speak…

washing machine?

da… masina de spalat are nevoie de terapie. cred ca e o chestie psihologica. sigur e. sunt zile in care refuza sa traga apa, sa se umple. cred ca se vede grasa (eu tot indes haine in ea si e adevarat ca ocupa mult spatiu) si cumva e la cura. incerc sa vorbesc cu ea… ii soptesc vorbe dulci, ii spun cat de importanta e pentru mine, cat de mult se bucura hainele de mangaierile ei, si pentru cateva momente reusesc sa o pacalesc; dar brusc simte ca aduna apa si se opreste. si ma pune intr-o situatie delicata… sa ii dau cu forta. apa. si mai mult decat atat, trebuie sa stau langa ea cat dureaza chinul, ca sa ii aud toate intonatiile, toate soaptele, toate plangerile din adancuri… si asa i-am invatat limba. dulcea limba a masinii de spalat. stiu cand cere apa, stiu cand a ajuns la punctul maxim, cand termina, cand toarce domol, cand se incapataneaza sa scape de toata apa… cum se chinuie cand reiau un anumit program…

ma gandesc sa scot un dictionar pentru cei care se afla in aceeasi situatie si nu au timp sa isi asculte propria masina de spalat. trebuie sa o intreb pe a mea diseara.

punct si de la capat

nu-mi plac oamenii suparati si nu-mi place sa ma cert. si cu toate astea, in ultimul timp ciocnirile mele cu blonda au fost din ce mai dese. blonda e incapatanata ca un taur, dar schimbatoare ca un geaman. daca ea are chef, toata lumea e roz, iepurasi pufosi plutesc pe parchet, buburuze aurii danseaza in aer… you get the picture.

in schimb, daca nu-i convine o chestie, apoi… toti tre’ sa fugim din calea ei. isi pune fata de om plictisit si sictirit si, oricat de mult ai incerca, ea e magarul lui buridan. nu si nu. si iar nu. si tot asa.

daaaar, dupa multi neuroni morti si raniti in aceasta lupta, am descoperit arma suprema. blonda are un buton de reset. oricare ar fi starea ei, daca fredonez o anumita melodie, blonda se inmoaie. si iese soarele. pe toate strazile.

ilustrez:  ada milea – tara de tampiti

ps: in caz de urgenta, a se folosi cu maxima incredere!

 

pps: 31.08 – blonda si-a dar reset singura. l-a auzit pe doctor mormaind doua cuvinte si a sarit sa-l corecteze: “e mama ei de mama mea…” si apoi a inceput sa cante. si a tinut-o asa pana am ajuns eu acasa.

ca la mama acasa

mancare mai buna ca la mama nu gasesti. ca la mama oricui. tinerele care incearca sa-si impresioneze barbatelul ar trebui sa arunce un ochi la viitoarele soacre pentru a deprinde tainele maretei arte de a arde mancarea intr-atat incat sa fie delicioasa. buuuuuuuuuun.

blonda se ofera sa gateasca. sa ma impresioneze. desi a stat pe langa mama indeajuns (prea mult as spune!) incat sa stie ce ma da pe spate, ea vrea sa-mi testeze limitele. zis si facut. se inarmeaza cu rabdare, cu reteta, cu ingrediente nemaipomenite etc. si porneste la gatit.

pasul unul: se pun ingredientele intr-o oale. se pune oala pe foc. mic. si, cu rabdare si tutun, prima etapa ar dura cam 20 minute. dar ce se intampla daca blondei i se face foame? se intampla o salata. care se serveste in fata calculatorului. in alta camera. departe de bucatarie. unde e mancarea. pe foc.

mancarea se arde. blonda salveaza jumatate din amestecul arzand si il muta in alta oala.

pasul doi: se pune iar pe foc. ei, aroma de fum este in cantitatea perfecta.o sa iasa chiar mai bun decat intentiona. daaaaaar, suna telefonul. ma-sa. care vorbeste mult. da’ mult de tot. si evident, se muta in alta camera. si ce se intampla? exact: mancarea se arde din nou.

pasul trei: (da, exista si acest pas) se ia jumatate din mancarea parlita a doua oara (jumatatea de deasupra, care nu s-a innegrit) si se transfera intr-o cratita.

si cum a treia oara e cu noroc, ingredientele sunt fierte perfect, se condimenteaza dupa gust…

ajung acasa. la miezul noptii. in lift ma loveste un miros de mancare arsa si imi pare rau pentru tipul care a fost asteptat cu asemenea minune, dar ma gandesc ca a fost rasplatit in alt mod. ies din lift. mirosul e ametitor. ma sprijin de usa si ciocanesc timid, cu inima cat un purice… usa se deschide si ma intampina un zambet larg si un perete de miros. care ma invaluie. care imi ia mintile. care ma ucide.

intru tinandu-mi respiratie si incerc sa analizez dezastru. 2 oale care acum sunt negre (mai negre decat cea mai crunta noapte), masa plina de ustensile care au salvat un sfert din mancare, resturi de ingrediente pe jos, condimente imprastiate artistic pe aragaz, mancare (care, suprinzator, arata normal) si blonda mandra. mandra ca a reusit.  (si ca sa-mi demostreze ca “opera” e gustoasa si ca eu sunt prea pretentioasa, ea chiar a mancat o portie. zambind amar.)

m-am culcat flamanda. am plans in somn. de la atata aroma ca la mama acasa. inca mai plang cand intru in bucatarie.