Monthly Archives: December 2011

urmează staţia dristor 2 cu peronul pe partea dreaptă!

joi. deadline. înot prin ceaţă şi prin frig spre metrou.  şi cum am plecat mai târziu de acasă, pentru că bluza nu se potrivea de nicio culoare cu ciorapii şi a trebuit să mă schimb de 3 ori până să fiu îndeajuns de mulţumită, mă trezesc grăbindu-mă spre serviciu. dar e o zi frumoasă, ceaţa deasă, nas roşu din cauza gradelor celsius nu tocmai prietenoase cu pielea expusă…

aşa că mă grăbesc… semaforul din faţa mea se face verde invitându-mă să trec, îmi găsesc într-o secundă abonamentul, cobor pe peron exact când metroul ajunge obosit în staţie. zâmbesc pe sub mustăţi pentru că azi nu voi întârzia. uşile se deschid silenţios… intru graţioasa, aproape plutind. lume puţină. mă gândesc că e aşa e la ora aia. merg spre spatele metroului, găsesc şi loc. de fapt locuri. doar 4 oameni în vagon. mă aşez cuminte şi îmi scot cartea… ajung la timp!

“urmează staţia dristor 2 cu peronul pe partea dreaptă”.  mă scutur ca de un vis urât şi mă gândesc că nu am auzit eu bine. mergeam în direcţia opusă!!! nu-mi rămâne decât să mă gândesc la ce scuză ar fi mai plauzibilă (nimeni nu mă crede atât de aiurită ) şi îmi pun un zâmbet (unul din ăla tâmp) şi mă cufund în carte.

Advertisements

new beginnings…