Category Archives: în al lelii dor

s-avem pardon!

se dă o adolescentă neînfricată. să îi spunem Maria.

într-o zi de vară, Maria merge cu un grup de prieteni la râu. e cald și frumos și apa îmbietoare. Maria nu știe să înoate, dar asta nu o împiedică să intre în râu ca să se răcorească.

apa e numai bună. se decidă să înainteze. nimeni nu o vede, sunt prea ocupați cu grătarul. deodată fundul râului îi fuge de sub picioare și panica o strânge de gât. își vede viața scurtă într-o secundă. e prea tânără. vrea să trăiască.

sa-avem-pardon

și pentru că universul are un simț al umorului împrumutat de la Kusturica, apele duc în aval un porc. umflat, în putrefacție și plin de muște. vine direct spre ea. cu viteză. totul devine alb, ca lumina de la capătul tunelului. își simte viața alunecând. țipă. tot ce iese din gura ei sunt 2 cuvinte : “Scuzați-mă! Scuzați-mă”

prietenii ei sunt oameni faini. o aud, dar cum o știu pudică, se întorc cu spatele crezând că vrea să își pună costumul de baie. deși strigătul se repetă, nimeni nu se sesizează. toți o scuză.

noroc cu fratele ei care își amintește că Maria nu știe să înoate și îndrăznește să se uite spre ea. e salvată în ultimul moment. porcul îi ratează la juma de metru. albul se disipă și îi vede din nou pe toți. nu a murit.

nu a fost scuzată de tot, deși a strigat cu insistență. au trecut decenii de atunci și a rămas la fel de respectuoasă în a cere ajutor.

Advertisements

Cugetări on point

Dacă are două sfârcuri înseamnă că e o ţâţă

shutterstock_118088725

 


olympio, m-ai dezamăgit!!!

nu știu ce-mi veni cu titlul libertatistic (libertatic? – oare cum o fi?), dar știu că problema mă macină de ceva timp.

din timpuri imemoriale, cam de când eram plod, știu de muștarul de tecuci. toată lumea îl știe. bun de-l mănânci pe păine. nu mă întind acum la a-l descrie, de nu-l știți, vă îndemn să luați un borcan.

mustar-clasic-de-tecuci-olympia-300g-4633

ce mă miră pe mine e găselnița celor de la olympia să îi zică “muștar din tecuci”. nu o să fac analiza lui “de” și cum ar trebui folosit, dar arată apartenența. arată că ceva aparține de altceva. în cazul de față, de un oraș. simplu: de tecuci, de pleșcoi, de sibiu… că doar n-o să spui salam din sibiu sau albastru din voroneț!

nu știu ce echipă de creiere cu studii extinse de gramatică a venit cu schimbarea, dar, băieți, vă zic eu, nu dă bine pe sticlă. sună aiurea.

înțeleg și imposibilitatea de a folosi un nume care e deja brand și trebuie să schimbi ceva, dar sigur se poate altcumva. dacă vrei, olympio, îți vin eu cu alt nume. fără greșeli. îți fac și campania. dar te costă. sau poți cere sfatul unui lingvist, un specialist care să te lămurească cum să te folosești de cuvinte.

sau poți cumpăra toată afacerea celor din tecuci. dacă nu ai făcut-o cumva. și așa ai și numele asigurat. dar respectă limba asta frumoasă. că doar una avem.

uite câte idei ți-am dat. și asta doar cât mi se coc chiftelele.


românisme

când îi spui vecinului disperat că șobolanii vor infesta juma de cartier că te muți la sfârșitul săptămânii și că nu prea îți pasă.

howdy neighbor

în apărarea mea, vecinul e un pic nesimțit. nu ajută când i se cere, darămite să se ofere. și apoi, chiar nu-mi pasă.


gătitul e pentru curajoși

el și ea, proaspăt căsătoriți, dar trecuți prin viață.

se hotărăsc că mâncarea merită o porție de maioneză, ca la mama acasă.

se pun gălbenușurile în castron, se amestecă cu spor, dar nu prea sporește maioneza.

el : mama mai punea ceva pe lângă ouă. dar ce?

ea : aaaa, știu! o cană cu apă!

 

maioneza de casa