Monthly Archives: January 2012


modul de agregare al porcilor

într-o seară ne-am adunat ca oile în bucătărie şi roţăiam alune. sau fistic. Blonda are un moment intens şi ne întreabă cum se numeşte o grămadă de porci. că ea ştie că vacile se adună în cireadă, oile în turmă, pasările în stol, dar când e vorba de porci are o gaură în cunoştinţe.  doctorul îşi umple gură cu nişte fructe şi râde pe sub mustaţă, eu sar sa salvez situaţia.

din negurile minţii iese la suprafaţă un exemplu biblic, gândindu-mă că aşa se va ancora bine în capul Blondei şi încep… “ştii episodul din biblie, când Iisus scoate demonii dintr-un om şi îi trimite într-o turmă de porci? o turmă de vreo 2000 de porci…”

albastru. albastru întrebător. simt întrebările din ochii blondei, ea deschide gura şi :

” săracii turci !”

explicaţie: mintea Blondei a luat-o mult înainte. avea răspunsul la întrebare, dar în acelaşi timp răsăreau alte întrebări. sinapsele au cedat. mesajul a fost bruiat. aşa că, neuronul a adunat TURMA cu PORCII şi-au ieşit TURCII.


something diabolical


voi bântui…

m-am decis. când o să mor, o să mă întorc să bântui 2 persoane. doar două.

primul e Doctorul, pentru că e creţ şi crede în viaţa după moarte. şi lui îi voi povesti cum e dincolo, şi el va scrie câteva cărţi de succes despre asta şi se va umple de bani şi faimă.

a două persoană pe care o voi bântui e Blonda. pentru că nu crede în viaţa de după, pentru că se înfioară la gândul că morţii s-ar putea întoarce să-i necăjească pe ceilalţi. pe ea o voi stresa şi o voi umple de bube.


să-ţi pui pofta-n…măslină

anul trecut, să fi fost de ziua mea, oricum zi de primăvară, mă trăzneşte o poftă nărăvaşă de măsline. zis şi făcut.  mă duc la magazin, îmi clătesc ochii, bălesc pe vitrină în timp aleg nişte măsline dodoleţe care să-mi satisfacă neuronii. problemă rezolvată îmi zic. nooo. că doar nu o să las aşa ceva să treacă. pofta mea creşte pe zi ce trece. ca Făt-Frumos. creşte într-o zi cât altele într-o lună. şi am ajuns să cumpăr săptămânal cantităţi impresionabile de măsline de credea vânzătoare că fac pomană, nu că îmi fac provizii pentru zile negre ca hârciogii.

trece o săptămână, trec trei, o lună. pofta tot acolo, tot la fel de mare. problema procurării lor îmi dădea coşmaruri. să merg până la supermarket după măsline, zilnic, era destul de obositor (magazinele mai accesibile nu aveau o ofertă mulţumitoare ). până când, în vizită la mama Doctorului, primesc măsline. bune. pe placul meu. şi aflu că au fost pescuite de la magazinul din faţa blocului. şi eu habar nu aveam…

aşa că, începând de atunci, seară de seară mă înfiinţam la aprozar să iau măsline, nectar pentru poftele mele. în primele două săptămâni eram întâmpinată de nişte ochi mari, uimiţi, cu multe semne de întrebare… “oare ce-o fi făcând cu atâtea măsline?” apoi lucrurile au intrat pe făgăşul normal; eu intru în magazin, iau un fruct, o legumă şi măsline. încet-încet şi Blonda a intrat în acest joc sinistru al poftelor şi ambele cumpăram şi devoram măsline. vânzătoarea ne cunoaşte, ştie exact câte măsline vrem…

şi lumea ei (a vânzătoarei de măsline) a fost dărâmată într-o zi de ianuarie, când, după şase luni de vizite încununate cu măsline, am cerut doar legume. pentru un moment nimeni nu respira, a crezut că nu aude bine, a înclinat puţin capul, dar a acceptat tacit. deşi nori de tristeţe îi întunecau zâmbetul. relaţia noastră se termina. abrupt. am plătit şi am ieşit. am simţit privirea care ma urmărea ca un câine abandonat.

acum trec sporadic. şi de fiecare dată cumpăr ardei. iuţi. între timp a invăţat să se prefacă, să îşi ascunda uimirea, dar simt cu un colţ al gândului întrebările care o macină : de ce măsline? de ce a încetat? de ce ardei? de ce atât de iuţi? de ce atât de mulţi? de ce…