Monthly Archives: March 2012

anunţ matrimonial

aseară primesc un telefon. ” unde eşti?”. “pe stradă, mă plimb. tu?”. “acasă. singură.” şi mă gândesc că trebuie să îi prezint un tip Blondei. ştiu că ii plac bulinele. adică tipii mai plinuţi (dovada e aici). e drept că nu ştiu cât de plinuţi şi s-ar putea să o dau în bară la proporţii, dar unde e dorinţă e şi putinţă şi-mi zic că se vor înţelege ei la măsurători. şi îi spun “ştii, am un amic, un tip simpatic, grăsuţ, exact cum îţi place ţie. sunt sigură că vă veţi înţelege de minune şi aşa ai ieşi şi tu mai des din casă. şi nu o să mă mai suni să mă întrebi unde sunt şi când ajung. o să îl suni pe el”. pauză scurtă, apoi voce de blonda: “şi… ce face?” îi zic “bine. munceşte şi el”. o pauză şi mai mare. ” nu cred. eu vreau un avocat. sau un tip care să aibă câine”. m-am scărpinat în ceafa vopsită şi mă gândeam de unde să scot eu un avocat pentru Blonda. că ăştia nu prea cresc pe toate drumurile. sau un tip cu potaie (deşi ăştia cresc prin parc. mai ales acum că a dat colţul primăverii). şi mă sfătuiesc cu Doctorul, pentru că el are mereu soluţia. de curăţat.  şi îmi zice să dau un anunţ la matrimoniale. dar îi zic că mai bine dau un anunţ pe blog, să păstrăm lucrurile într-un cadru mai intim.

aşa că: anunţ matrimonial

Blonda, în jur de 20 de ani (nicio femeie nu-şi spune vârsta, toate au sub 30. de ani), măsuri ideale (aproape fotomodel), ochi albaştri, zâmbet răvăşitor, iubeşte animalele (câini, pisici, buburuze; dar urăşte păianjenii – da’ ură din aia cruntă), vrea să devină celebră, îi place să conducă (asta doar din auzite pentru că nu are carnet, încă – Sfântul să vă protejeze când va fi ea la volan!!!), vrea să ajungă în Brazilia pentru că acolo are mai multe şanse să fie descoperită de o agenţie de modele şi astfel să ajungă celebră.

caută tip. grăsuţ ( asta se rezolvă în timp. centrimetri de grăsime cresc repede). de preferat avocat (sau măcar student la Drept). neapărat să aibă un căţel (cică retriever. dar eu zic că merge orice câine. potaie să fie). dacă e avocat şi are şi căţel e perfect. 

aplicaţiile şi cv-urile pot fi trimise pe adresa mea. Blonda e prea ocupată ca să-şi verifice e-mailul.


Sabrina


asorta-m-aş

în scurta mea relaţie cu moda (fashion pentru neuronul blond) am învăţat câteva trucuri. cum să pun o bluză pe mine, cam cât de scurtă să fie fusta, cam cât de lungi şosetele (când e vorba de culoare lor, sunt extrem de destrăbălată), cam câte brăţări să port, imprimeuri şi accesorii. deşi nu ignor sfaturile despre combinarea culorilor, tot la clasici mă întorc. am mare noroc să fi studiat vreo 5 ani istoria artei. şi deşi nu mai ţin minte când s-a născut van Gogh, ştiu perfect cât de bine iese în evidenţă galbenul solar pus lângă un strop de indigo. sau cum se unduiește movul irişilor peste un verde sterş. sau că portocaliul din apusurile lui Monet nu ar fi la fel de grăitoare fără tuşele de albastru. şi tot asa… (da, ştiu, mă dau mare).  nu am reguli când e vorba de îmbrăcăminte, nu urmez trenduri, încerc să fiu decentă şi să nu îi agresez pe ceilalţi.

iar azi a căzut dulapul pe mine (după cum a observat omuleţul brunet) – adică rochie, dresuri şi 2 accesorii în plus. ajung la birou şi încep să cred că de dimineaţă a fost cutremur şi au căzut cam toate dulapurile. pe fiecare femeie de acolo (sunt câteva pe care le suspectez că trăiesc pe o falie, că trec în fiecare dimineaţă  prin câte un cutremur, pentru că prea sunt ca scoase din cutie). nu ştiu ce e… dar e clar din cauza căldurii.

colega mea s-a gătit azi. dar extrem de gătit. ea se găteşte de obicei (pentru că ea se pricepe, ea scrie despre fashion, ea dă sfaturi), dar azi a depăşit orice aşteptări. găteală maximă. şi-a pus o bluză frumoasă, nouă, roşie. şi o fustă gri. merg bine împreună. şi ca să fie asortată, şi-a pus ştrampi roşii. un roşu închis, aproape aceeaşi culoare ca a bluzei. cum a venit de ceva vreme căldura peste oraşul ăsta gri (ha, şi cu ăsta s-a asortat) şi-a pus pantofi decupaţi… gri. şi vesta gri. dar nu, povestea e mult mai lungă… fard gri, sidefat (argintiu se cheamă), ruj roşu, cercei roşii din acelasi set cu pandantivul, roşu, care se ascunde câteodată sub bluza roşie. şi inel cu piatră roşie. şi unghii roşii. . şi părul prins cu o clamă roşie. şi geanta… maro.

mai are zile în care îşi asortează movul. cu mov. sau zile roz (pardon, roze). sau zile gri. rar bej. şi mai rar, verde. extrem de rar bleu sau albastru. nu am văzut până acum galben (e drept că e mai greu de asortat, tre’ să fii zgârcit sau extrem de curajos).

stau ascunsă după monitor şi încerc să-mi dau seama de ce nu mi-am luat fusta neagră care să se asorteze cu unghiile. şi cu bocancii. şi de ce nu mi-am pus bluza portocalie care să meargă cu brăţara şi cu fardul. şi mi-aş fi pus dresuri portocalii. am geanta din alt film, am ceas albastru, clar, mă las de fashion. nu ştiu să mă asortez.

rectificare: am reuşit… cureaua are aceeaşi culoare cu 2 pătrăţele de pe rochie.


wicked game


extremism la oi

suntem fiinţe gregare. oi. turmă.

dacă nişte oi mai cu moţ şi cu lână mai (h)aurită îşi cumpără iphone, brusc turma e fan iphone. dacă unii mai cu sclipici în păr şi pălăriuţă ascultă inna, brusc inna e idolul turmei. dacă vine primăvara si câţiva spun că e cool şi aşa ceva nu s-a mai văzut, turma iese în parc să înalţe altare soarelui şi să se declare vegetarieni. şi exemplele pot conţine pepsi, carne, calculatoare, ţoale, maşini, călătorii, calorii…

eu sunt gică contra. sunt în perioada în care refuz orice doar pentru că turma venerează lucrul respectiv;  am telefon şi vreau unul mai bun, mai mare, mai negru, dar iphone e chiar ultimul sub listă. de fapt s-a terminat hârtia din word înainte să trec iphone. prefer să-mi fie ceară topită picurată în urechi decât să ascult inna, deşi aproape zilnic o aud tânguindu-se din căstile (de iphone, asta dovedeşte pe deplin calitatea lor) ale colegului meu. îmi tratez greaţa cu grapefruit (roz, că încă mai am sânge pe pitzipoancă) şi cu rammstein. şi samael. soarele îmi pictează pistrui pe faţă (şi nu se pricepe. de asta îl evit). dar îmi place să îmi iau zilnic doza de vitamina D direct pe piele, îmi place sa îmi spăl ochii de mocirla de pe trotuare pe care unii o numesc zăpadă, îmi place răsăritul.

aseară, Doctorul îmi desenează teoria efectului de turmă pe un şerveţel. în cadrul turmei, la fel şi la antiturmă sunt 2 curente. convergent şi divergent.

în turma sunt cei care accepta tot  şi refuză să gândească singuri- ăştia nu au scăpare. vreodată. apoi, sunt cei care au câteva idei proprii. turma îi numeşte trendsetteri, dar sunt doar hipstări. ăia de şi-au luat primii iphone. şi sunt primii unicaţi. apoi toţi ceilalţi sunt la fel de unicaţi.

în antiturmă e şi mai amuzant. sunt cei convergenţi, care mai acceptă câte o idee de la turmă (adică au şi ei telefon de fiţe, îşi mai iau câteodată pălărie etc). şi apoi sunt cei reticenţi. care s-au dus în pădurice. dar atât de departe, că nu-i mai vezi. şi sunt avertizată că acolo mă îndrept şi eu (da’ mie îmi plac copacii, verdele, păsărele etc). dar îmi spune că cei care sunt în pădurice sunt cei mai defavorizaţi. pentru că turma nu îi mai priveşte nici cu c…urul.

şi acum am de ales între a fi privită, cu ochi apoşi, de oi triste, îngrămădite într-o idee (sau în cel mai rău caz , cu posteriorul) şi să nu fiu privită deloc. aşa că am decis: măcar de două ori pe zi, 2 ochi se uită întrebător la mine. pentru că acum port în geantă o oglindă.