Category Archives: dileme şi întrebări

mărimi

sizes

 

întrebarea existențială care se pune cam în toate cazurile: să fie mare, dar plăcerea pe care o oferă să fie de scurtă durată? sau e bine mai mic, dar să te țină?

noi doar vrem să ne luăm un laptop nou.


curăţenia de toate zilele

stau şi mă întreb de multe ori ce înseamnă să fii un om curat. să te speli zilnic, să laşi cada curată în urma ta, să speli vasele, să ai toate chestiile curate şi la locurile lor.

îmi aduc aminte de o dumă scoasă de un unchi, chestie care a rămas bine întipărită: “cunoşti dacă o femeie e curată după coada de la cratiţă”. ani de zile am răscolit cratiţe şi bucătării ca să găsesc femeia care le face pe toate (fără laudă, dar tot mama e pe primul loc. prea le spală, prea le albeşte, prea le freacă).

acum că am îmbătrânit mai multă experienţă ştiu că coada cratiţei se referă la lucrurile mărunte cărora nu le acordăm importanţă, dar care observate, demonstrează cât de nepăsători suntem cu noi înşine deşi luptăm atât de mult să creăm nişte măşti. că doar nu o să arătăm altora că suntem failibili.

cum împart casa cu alţi oameni, eu mă ocup de cratiţe şi de cozile lor. şi cred că fac o treabă bună (că doar am fost avertizată şi ştiu unde să mă uit). dar nu pot să înţeleg cum unii reuşesc să-şi umple paharul în care îşi ţin periuţa de dinţi cu cea mai scărboasă zeamă. un amestec de apă scursă de pe mâini cu salivă lipicioasă şi o urmă de pastă de dinţi. scârboşenia asta mai e şi supă perfectă pentru trilioane de bacterii din gură, gângănii care se înmulţesc şi apoi emit nişte băşini puturoase. cum să mai scoţi apoi periuţa aia şi să o bagi în gură? chit că o ţii cu coada în pahar…

o fostă colocatară, fată născută cu lingura de argint între colţi şi cu “standarde de curăţenie” a dus treaba asta la următorul nivel. a transformat supa aia în cultură de mucegai. hmmm… acum m-a trăznit: fata era studentă la biologie, clar studia impactul salivei şi a fluorurilor asupra mucegaiului de baie.

şi eu care credeam că-i doar jegoasă!

 


Bărbaţii sunt insensibili

Sunt destul de des întrebată câţi ani am. O fi genele nemaipomenite moștenite sau un noroc chior să nu le fac prea ușoară munca celor ce vor să-mi ghicească vârsta, iar de multe ori mă trezesc că și cei care știu cât de bătrână sunt mă tratează ca pe un copil.
Aseară filosofam cu un coleg, fiu de brahman, indian aristocrat cu un background sănătos de învăţături gandesciene. Și evident mă întreabă de vârstă și recunoaște că îi e greu să ghicească cam câţi ani are “an europeean girl”. Se miră, ne râdem, și-mi zice că machiată aș mai câștiga niște ani.
Șocată, îi zic că sunt machiată. ” Very light, I don’t see it.”
Acum mă întreb: ne boim (expresia preferată a bunicii mele) chiar atât de mult încât i-am făcut pe bărbaţi insensibili?
Pentru ei nu mai există decât alb și negru? Unde sunt toate nuanţele de gri? S-au obișnuit atât de mult cu femeile machiate cu ciobul încât asta a ajuns idealul lor de frumuseţe? Să îmi pregătesc în fiecare dimineaţă găleata cu fond de ten?


dilemă elucidată

sprâncenele sunt ca bucile: trebuie să existe o linie clară între ele care să le separe.


dileme {12}

cum să-l mai strigi pe colegul tău spaniol (în afară de Carlos, Fernando, Juan, Alfonso, Gomez, Pedro, Paulo, Enrique, Alejandro) când pe el, sărmanul, îl cheamă Dillinger?