Monthly Archives: April 2013

{dileme} 4

mi se pare mie sau membrii juriului de la Românii au talent aveau aseară o nuanţă puţin hepatică?

o fi rămas ProTV-ul doar cu o nuanţă de fond de ten?


unde să agaţi un tip

se dă o blondă (personajul e arhicunoscut, am tot scris despre el). şi blonda asta atrage privirile mai ceva ca o hârtie de muşte întinsă vara într-un paradis al insectelor. dar până acum Blonda nu a finalizat niciun agăţat, toate rămân doar o promisiune, ca un mărţişor atârnat de un copac uscat în aşteptarea îndeplinirii dorinţei. şi asta e, cred eu, din cauza ei, că-i atat de faină, că orice tip normal se bâlbâie, îşi rătăceşte cuvintele şi-şi uită minţile printr-un buzunar, crezând că frumuseţea e egală cu vreo inteligenţă premiată cu nobel. nu că Blonda n-ar fi deşteaptă, ba e chiar mai mult decât ar crede orice ochi neexpert, doar că nimeni nu a avut curajul să o abordeze. pare prea deşteaptă ca să fie atât de frumoasă. sau invers.

dar am găsit locul perfect unde Blonda mai coboară de pe piedestal şi bărbaţii se simt mai cocoşi: baumax. magazinul de utilităţi pentru casă, grădină şi ce-o mai fi având omul pe lângă el, e plin de bărbaţi dornici să dea o mână de ajutor. susţinuţi de curajul know-how-ului, pentru că sunt pe teritoriul lor, bărbaţii işi regăsesc piuitul. sau cucurigitul, depinde de gabarit si vârstă. fiecare tip care a trecut pe lângă noi, concentrate să alegem culoarea potrivită de lemn (că doar astă e cel mai important criteriu pe care-l respectăm când alegem mobilă), a încercat să ne ofere un sfat. adică Blondei. să-i fi văzut cum îşi întoarceau capetele încercând să vadă ce anume a reuşit să captiveze o Blondă. cum zăboveau prin preajmă, sperând că sfaturile lor vor fi ascultate şi astfel se va lega un dialog (că monolog exista). şi ne-am foit în faţa unui raft vreun sfert de oră… şi bărbaţii ne dădeau târcoale precum un peşte dă târcoale unei musculiţe aruncate cu obidă de un pescar neexperimentat.

dar noi suntem oameni cu program, aşa că luăm ce avem de luat, plătim, ieşim. şi ca să aprofundăm teoria, o lăsăm pe Blondă să care pachetul care era mai mult lung decât greu, dar atrăgea atenţia (şi am aflat după că îşi face şi treaba!). n-a fost un bărbat, fie tânăr, fie bătrân, fie gras sau slab, fie însurat sau holtei, fie cocoş în curte sau bătut de nevastă, cocalar, hipster, cool, licean, inteligent, you name it, care să nu se luuung la Blondă şi să nu suspine: uite o femeie care ştie ce vrea! Blondă căra mândră un utilaj pe care ei il recunoşteau, un subiect de discuţie comun, o uşită pe care toate visurile lor se puteau strecura spre minunea cu părul decolorat.

e un mister cum ei, pe care-i cred atât de cool şi cărora le atribui calităţi pe care doar zmeul din poveste le mai are, se pierd în faţa unei blonde.

dar au rămas doar cu privitul pentru că niciun exemplar cu testosteron în plus nu s-a oferit să ne ajute să-l montăm, aşa că am făcut eu bătături, pentru că Blonda-i delicată, ea poate doar să dea instrucţiuni.

am concluzionat: zona cea mai bună pentru achizitionarea unui exemplar masculin e baumax (sau altele asemenea). dacă e singur acolo, e singur şi în viaţă, pentru că nicio femeie cu mintea dreaptă nu-şi va lăsa singur consortul să aleagă culoarea gresiei din baie sau raftul care va întra în debara. dar despre femei şi cum îşi aleg mobila nu-mi place să scriu. să mă descriu.


până când moartea ne va aduce înapoi

din când în când, ne adunăm în jurul unei sticle de vin şi o împărţim frăteşte (adică blonda bea cu vreo trei pahare în plus şi asta datorită antrenamentului pe care l-a susţinut în adolescenţă) şi discutăm despre nemurirea sufletului – deşi asta-i temă generică, mai ales la beţie, chiar despre asta discutam.

se făcea că blonda crede în reîncarnare şi o interesează subiectul, se făcea că eu citisem mai mult decât am voie pe tema asta şi aşa despicam mortăciunea în bucăţi digerabile. intelectual. şi o ard cu o replică peste care mi-au picat ochii de curând şi anume că îţi alegi familia în care te naşti, ca să înveţi ceva de la ei. şi cum vinul ne-a cam dezgheţat corzile vocale şi ne-a înmuiat sinapsele, am reluat o discuţie mai veche şi anume cum vreau eu să plec din lumea asta, pentru că una dintre regulile de neînvins ale reîncarnării e că tre’ să mori. şi mă gândeam eu că din lumea mea fără stafii şi moroi pe care nu-i încap sicriele de le tot părăsesc, trebuie să plec praf şi pulbere. sau cenuşă. şi aşa las cu limbă de moarte că vreau să fiu incinerată. şi apoi poetic o iau pe arătură şi îi spun blondei că vreau să-mi fie cenuşa aruncată pe un colţ de rai, pe-o gura de plai, sau măcar pe o stâncă golaşă pe-un munte…

dar blonda îmi spulberă toate imaginile edulcorate şi îmi spune din spatele paharului: o să-ţi iau urna şi o să merg la metrou, la oră de vârf şi o să te arunc deasupra oamenilor, ca pe final să faci o baie de mulţime!

cu piuitul tăiat şi cu celulele zgribulite una-n alta la gândul atingerilor indecente ale altor oameni, îmi caut replică şi tot ce-mi iese e un răspuns de copil speriat şi bosumflat: ha, ha, ce isteaţă şi glumeaţă eşti tu! clar ai fost comedian în altă viaţă!

blonda se umflă în pene (o fi fost şi o pupăză moţată sau măcar vrabie ciufulită) şi mi-l aminteşte pe tac-su, care-i glumeţ, şi mereu pus pe şotii, şi că de la el a învăţat. şi uite şi motivul pentru care s-a născut în familia de acum.

şi-l stiu pe tac-su. şi-i mai ştiu şi glumele. cumva între cele de autobaza şi cele de cartier, de nu prea le înţelegi că-s oarecum prea simple, un fel zeamă chioară pe care o mănânci într-o zi când eşti la dietă. dau paharul peste cap şi răspund mai sec decât vinul: la cum îl ştiu pe el, sigur a fost doar un bufon la curtea împărătească!