Category Archives: de după pond

cocota de bucurești și shoppingul la londra

se dă o cocotă de bucurești. vedetă wannabe care se prelinge pe la televizor fără să aibă vreun talent adevărat sau vreo părere personală. o ființă cu o identitate falsă, creată doar pentru senzațional și pe care toată țara o invidiază, fără a ști că e doar o carapace. e ca și cu cum ai fi invidios pe coada păunului; adunătura aia de pene nu face decât să fure atenția femelei cât să îi dea timp masculului să o f(ugărească).

cocota noastră merge la londra. oraș mare, vestit pentru magazinele primitoare și serviciile minunate. te-ai aștepta ca minunata făptură, mai ales că are veleități de designer, să dea raite prin mayfair, pe la buticurile dă firmă, să se preumble pe la chanel, maison margiela, burberry, marc jacobs, celine etc.

rucsac louisvouittonesc

doar că masculul feroce se aruncă, cu tot cu rucsacul lui de firmă louisvuittonească, in primark. acum: primark e un fel de dragonul roșu. doar că fără mâncare chinezească. haine făcute la grămadă în china, bangladesh, india etc. un bazar cu de toate pentru toți. haine ieftine pentru o purtare. accesibile spre ridicol de ieftine și prost făcute.

vedeta noastră umblă mândră și cum are nevoie de un coș pentru pradă, se adresează unei angajate, bâlbâindu-se în romgleză. cum ghinionul te urmărește și la capătul lumii, angajata e româncă. dar pentru că urmează regulile unui bun customer service, se adresează omului în engleză: “Hi, how may I help you?”. engleza asta e grele și bâlbele nu o ajută să înțeleagă ce vrea clientul, așa că decide să i se adreseze în româna noastră de toate zilele. “sunteți Cutărescu, nu-i așa? cum pot să vă ajut?”

cu fața schimonosită de dezgust și oripilat că a fost recunoscut, rușinat că nu știe engleză, îngâimă : “m-am pierdut pentru o secundă acolo și nu-mi găseam cuvintele, dar am nevoie de un coș”.

și pentru că nu în fiecare zi ai șansa să întâlnești o asemenea vedetă, angajata plusează : “nu mi-aș fi imaginat că dumneavoastră vă faceți cumpărăturile în Primark!”.  înghițind în sec și rușinat  până la paroxism : “aaaa, nu. nu fac asta. sunt cu o prietenă”.

și plecă apoi plecă să se plimbe singur pentru vreo juma de oră prin vizoarele neiertătoare ale altor români angajați acolo.

nu sunt eu cea din poveste, dar mi-am frecat coatele pe acolo și am povestea la prima mâna, direct de la angajată. nu e primarkul locul cel mai nașpa de pe planeta asta, dar când te crezi cel mai fashionable și ții coada sus, să nu te miri că îți bagă cineva bețe în fund când ești prins cumpărând boarfe ieftine ca apoi să te lauzi că ai făcut shopping la londra.

 

 

Advertisements

bărbatul în sălbăticie

în jungla amazoniană, bărbatul își arată poziția și puterea purtând asupra lui un totem. că o fi labă de jaguar, o coadă de ocelot sau un dinte de crocozaur, obiectul îi dă putere și arată celorlalți cam cât de puternic e individul în discuție.

în jungla londoneză, puternicul bărbat, vânător experimentat va purta asupra lui un totem care să demonstreze că vânătoarea a fost un succes. în cazul de azi, omul purta la gât un smoc de păr. dar pentru că prada fusese o doamnă respectabilă, de culoare, totemul era o suviță dintr-o perucă.

lock-of-hair


O sută optzeci și trei

La miezul nopţii două tipe se lăfăie pe o banchetă în autobuzul 183.

Una izbucnește: “sâ-ni bag pula câ-ni chicî ouâli!”

Râsu’ – plânsu’ se desfășoară în sinea-mi.


culmea oximoronului

sa fii neagra taciune si sa te cheme Blondina


octombrie, pe final

nasturtium

am ieşit ieri dimineaţă în grădină să miros frigul.

şi am observat că nasturtium s-a încăpăţânat să înflorească. dublu. galben intens. cu pete portocalii. inima mi s-a îmnuiat şi amintirile care se învălmăşeau şi se călcau în picioare m-au aruncat pe prispă la bunica. în faţa grădiniţei cu flori, unde o tufă de atingele îşi flutura agale portocaliul maiestuos în dimineţile răcoroase.

în aceeaşi grădiniţă unde Gheorghiţă, motanul grăsan, cu ochii verzi veşnic mijiţi, se odihnea sub tufa de trandafiri cu flori roşii, mărunte, după ce dăduse o raită prin cămara cu făină unde erau cei mai apetisanţi şi crocanţi şoricei.

dincolo de flori, se întindea leneş praful din bătătură, cuminţit de roua dimineţii. merii se înşiruiau drepţi sub soarele încă blând, în faţa gardului ce gemea uşor sub greutatea florilor de hamei care se încăpăţânau să-l cuprindă cu neruşinare.

în stânga, singuratic şi trufaş, prunul îşi etala roadele făcându-mi în ciudă pentru că-şi angajase cavaler luptător care să mă ţină la distanţă un monstru de omidă verde, cu unde fosforescente, mare cât pumnul meu.

muşcatele mă băteau la ochi cu albul lor curat sau cu roz proaspăt, dar clătindu-mi privirea prin tufele cărnoase de violete movulii, tot la prima mea dragoste îmi întorceam sufletul. spre portocaliul puternic, fluid, aspru, cărnos, mirosind amar şi vesel şi a copilărie şi a treziri în triluri de vrăbii şi a soare arzând la amiază şi a rândunici harnice cu cuibul la streaşină şi a fericire păstrată pentru totdeauna.

şi aşa trecu o clipă într-un balcon deasupra unei grădini ascunsă printre alte grădini într-o dimineaţă ca multe altele într-o zi de octombrie în Londra.