figuri sau de ce urăsc eu turma

să fi fost prin clasa întâi. sau poate a doua (da’ parcă prima, că vocabularul meu era mai subţire decât hârtia pe care desenam ); oricum aveam uniformă cu sorţuletul extrem de apretat, manşete şi guleraş albe, croşetate de bunica (damn, acum realizez că purtam chestii handmade cu mult înainte de a deveni trend!)

revin. şcoală. clasă. doamna învăţătoare. colegi. lecţie. parcă română (că geografia a fost abia prin clasa a patra). titlul lecţiei: cu ce seamăna ţara mea.
în povestea din manualul cu copertă impecabilă, ţara era asemănată cu un buchet de flori, câte un trandafir uriaş reprezentând fiecare regiune. ce mai, frumuseţe…
temă pentru acasă – compunere: cu ce se asemănă ţara mea?
eu, cu mintea mea de copil, gândesc că ar fi bine să găsesc o interpretare proprie. dacă în lecţie se spune că seamănă cu un buchet de flori, eu trebuie să găsesc alta analogie. alt animal fantastic. nu ştiam de inorogi, cerberi (hehe, ce m-am bucurat când am aflat de el) sau alte girafostrutocapibare, aşa că a trebuit să mă descurc cu ce aveam.
încă din timpul lecţiei se conturase în capul meu mic şi blond o imagine cu un peşte. albastru. ajung acasă, fuga la birou (mă rog, masa pe care stăteau în ordine absolută cărţi, caiete, creioane şi altele) şi încep să caut. primisem cărti de joc cu animale (cât de fascinată am fost de facocer şi de descrierea habitatului acestuia!!!) şi într-o imagine dintr-un recif, într-o turmă de peşti, erau şi unii albaştri, mici, abia îi desluseam. dar existau. şi dă-i şi scrie jumătate de pagină (performanţă, ce mai!) în care explicam cum văd eu România ca pe un peşte. şi cum sare el vesel din apă (adicătelea Marea Neagra, că băgai sub fes că am avea şi noi drepturi pe acolo)…etc. şi cum mi se părea fadă compunerea mea (nici acum nu sunt mai brează), am completat tema cu un desen. un peşte, pentru care am folosit cel mai albastru albastru pe care îl aveam, dar avea el şi nişte umbre de galben şi roşu, ca să mândresc că ştiu despre tricolor. ataşez desenul la pagina cu compunerea.
a doua zi. învăţătoarea ne controlează temele. toţi au scris despre românia – buchet de flori cu propriile cuvinte strâmbe. eu, cu peştele meu. şi cu desen. toţi iau nota 10. eu, 9. singurul meu 9. şi asta pentru că am îndrăznit să vreau să am altă părere.

de atunci urăsc turma şi pe toti care se îngrămădesc să fie la fel. am avut şi eu momente în care aş fi vrut să fiu în turmă, am acceptat multe, am tras de mine să iau doar 10, dar mi s-a tăiat destul de repede. prefer să rămân cu peştele meu (strâmb, albastru, chiar şi împuţit), decât să accept florile celorlalţi.