mamei mele

în urmă cu 4 ani şi-a lăsat genele să pice şi şi-a descreţit fruntea pentru ultima oară. era prea obosită, prea bătrână. mâinile îi spuneau povestea mai bine decât orice altceva : muncite, chinuite dar blânde şi atottămăduitoare. un boţ de om, aşa rămăsese la batrâneţe; un boţ de om pe care îl cuprindeam în braţe spunându-i c-o iubesc deşi auzul îi era şubred şi abia dacă mai înţelegea.

acum 4 ani a decis că bătrâneţea ei e prea lungă, prea asurzitoare îi era singurătatea. cu zecile de copii crescuţi (fiice, fii, nepoţi, strănepoţi) împrăştiaţi prin ţară, aştepta într-una să-i deschidă cineva poarta. dar poarta grea de fier revopsită cu maro trist peste verdele crud scârţâia rar a vizitatori. cel mai rău era iarna, cu zăpadă care-i năpădea ograda şi o ţinea ascunsă în casă.

în ultimii 4 ani m-am lupt să nu întreb de ea de fiecare dată când aud veşti de acasă, pentru că ea a fost prima mea mamă. eram un boţ de om de câteva luni dus la bunici. un boţ de om care a crescut sub cei mai albaştri ochi indulgenţi şi care a făcut nenumărate năzbâtii, care a învăţat de la “mama” lui să iubească natura, să asculte greierii în serile de vară, să recunoască troscotul şi să cunoască stelele.

sunt 4 ani de când ultima casă de pe drum a rămas neprimenită în prag de primăvară. nimeni n-a mai avut motiv şi nici “siniy” să-i reîmprospăteze albastrul viu de pe faţadă. gutuii s-au sălbăticit fără grija ei, iar merii stau trişti fără să le mai vorbească cineva. florile au refuzat să mai răsară, iar covorul de troscot s-a retras înspre grădină.

4 ani i-am spus “mamă”, până când am fost educată să îi spun “bunică” omului blând şi înţelept care mă dojenea când eram obraznică, care mi-a povestit de oamenii mari de înainte de vreme, care m-a descântat de deochi, care mi-a încălzit mâinile îngheţate după o zi de săniuş, care mi-a arătat plantele de leac şi care m-a învăţat să croşetez.

de 4 ani se odihneşte, pentru că prea mult a muncit. prea mulţi copii a crescut. prea multe bunătăţi a gătit, prea mulţi copaci a sădit, prea multe stele a văzut, prea mulţi oameni a ajutat, prea multe poveşti a spus, prea mult a iubit. şi prea mulţi care o iubesc au rămas să-i spună povestea.

Advertisements

About Mormolocul Alpha

pui de amfibian, iubit al ploii, respir prin piele si uneori musc din confrati... View all posts by Mormolocul Alpha

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: