Tarcul limbii

Ea si el in metrou. Londra.
E inaltuta, dreapta, mladioasa. Cu parul negru si ochii patrunzatori. Vorbeste incet, soptit, corect. Haina bej o imbratiseaza decent. Miscarile ii sunt controlate. Zambeste calm, impaciuitor, discret.
El sare in ochi ca un clovn la o inmormantare. Cu geaca de fas, pantaloni si adidasi. Da firma. Isi urla greselile gramaticale cat il tin rarunchii. Rade ca un magar in calduri. Se scobeste in urechi. Isi trage mucii. E adus de spate, iar inceputul de chelie nu se potriveste cu trasaturile imbatranite. Daca nu ar fi vorbit atat de tare, nu mi-as fi dat seama ca-s romani.
Coboara tinandu-se de mana.
Stau si ma intreb: ce anume o face pe fata aia sa-i accepte toanele? Dragostea? O fi mare, dar se estompeaza si se cizeleaza. Interesul? Cred ca adidasii erau cel mai de pret lucru al lui. Teama? Cu siguranta. Teama de singuratate.
Spaima de a avea curaj sa iasa din tarcul impus de limba si cutume si sa-i permita unui strain sa o cunoasca si sa o accepte asa cum e.
Asa ca prefera un rau cunoscut decat sa descopere un strain grozav.

Advertisements

About Mormolocul Alpha

pui de amfibian, iubit al ploii, respir prin piele si uneori musc din confrati... View all posts by Mormolocul Alpha

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: