teoria relativităţii şi înţelepciunea populară la români

am crescut cu mama spunându-mi că bărbatul trebuie să fie puţin mai frumos decât dracul (deşi mereu s-a lăudat că tata-i arătos, mă rog – o fi ea mai norocoasă) dar cu toate astea nu au ajuns la mine concepte despre frumuseţea feminină sau ce înseamnă asta pentru un bărbat din popor.

într-o dimineaţă, când luna încă se trăgea de şireturi cu luceafărul, doi români vorbăreţi se îndreptau spre muncă într-un autobuz londonez. cum s-au aşezat pe scaunele din spatele meu am fost martorul direct şi unic al discuţiilor matinale.

aflu că unu-i proaspăt poposit pe plaiurile ceţoase şi abia face diferenţa dintre “do” şi “did”, dar recunoaşte că e la început şi că “şi-a scos verbele la trecut şi prezent” ca să le înveţe. celălat e mai bătrân, mai cunoscător al limbii şi plin de sfaturi. discuţia se transformă în bârfă despre un Iulian, profesor de felul lui, plecat din românia pentru a se face tâmplar aici de dragul banilor. dar inima lui Iulian nu bate pentru bani,ci pentru minunata Ingrid, care e cam zgripţuroaică şi îl ignoră şi-l face să sufere. “clar nu-i femeie de casă şi nici vreo frumuseţe nu e!” (bărbaţii ăştia sunt mai bârfitori decât toate femeile pe care le cunosc. la un loc.)

bârfa se înmoaie şi ajung la partea interesantă: cum ar trebui să arate o femeie. tânărul declară că pe el îl interesează mai degrabă frumuseţea interioară, dar bătrânul i-o taie scurt: “trebuie să fie şi frumuseţe exterioară şi frumuseţe sufletească. femeia trebuie să fie un pachet”. că sunt prea multe urâte. “că de maimuţe e plin ca la zoo”. (mă întreb acum cât de mare trebuie să fie pachetul. e ok cât un pachet de gumă? sau unul de 1 m pătrat? şi pachetul să fie gol? sau în pachet un pacheţel, vorba cântecului?) şi uite aşa aflu că femeie ideală e pachet. că femeile nepachet rămân desperecheate ca şosetele rătăcite. oare împachetările cu nămol te fac mai pachet decât împachetatul în paginile unei cărţi? despachetatul unei femei se face la fel cu despachetatul unui cadou?

gândurile îmi sunt curmate de tânărul care se miră că e în centru. sfaturile curg spre el, să meargă la muzee, că doar sunt gratuite, nu ca în alte ţări unde “plăteşti de te îndoi”. şi că ar trebui să meargă la muzeul de ştiinţe (n.a.- natural history museum, care-i lângă science museum) pentru că expoziţia despre teoria relativităţii e “mortală”. tânărul nu prea ştie despre ce e vorba. “aia mă, despre omul maimuţă şi cum am ajuns noi aici. a relativităţii e, nu?” deşi interlocutorul său dădea semne că s-ar îndoi, omul ţine cu dinţii de cunoştinţele lui, “teoria relativităţii, a lu’ ăla de zice că ne tragem din maimuţă”.

mă muşc de limbă să nu mă întorc să-i spun că teoria lui Darwin e paralelă cu relativitatea şi că unii nu s-au tras complet din maimuţă. dar cum să mă întorc şi să-i spulber coroana de minunăţii pe care le spune? ce suflet aş avea eu să îi spun că greşeste? cum al putea să trăiesc cu imaginea chipului tânărului care brusc îşi vede mentorul destrămat? aşa că rămân simplu ascultător al înţelepciunii populare transmisă ca herpesul: din gură în gură.

Advertisements

About Mormolocul Alpha

pui de amfibian, iubit al ploii, respir prin piele si uneori musc din confrati... View all posts by Mormolocul Alpha

2 responses to “teoria relativităţii şi înţelepciunea populară la români

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: