{foarte} scurt tratat despre chinezi

1 chinez = 1 dragon

2 chinezi = 2 porci

3 chinezi = 3 furnici

Primul meu contact cu un reprezentant al măreţei culturi a fost acum mulţi ani şi dragonul pe care l-am cunoscut atunci mi-a confirmat toate poveştile minunate pe care le citisem despre ei. Mi-a povestit vrute şi nevrute şi mi-a arătat feţe nebănuit de frumoase ale unui popor ce şi-a păstrat cu patimă şi cu sacrificii credinţele şi cunoaşterea. A fost o întălnire ce m-a marcat.

Doar că puterea unui Dragon, mai ales când e departe, păleşte în faţa acţiunilor zilnice a doi porci. Dacă până de curând cel mai cumplit lucru pe care mi-l imaginam erau doi ţigani, ei bine, îmi cer iertare. Cu chinezii e mai rău. Nu pentru că ar fi mai jegoşi, pentru că sunt cam pe aceeaşi poziţie, doar aspecte minore diferă, ci pentru că au pretenţia că sunt oameni educaţi şi provin dintr-o cultură milenară. Iar dacă nu eşti atent, rişti să îi crezi. Cunosc oameni educaţi, medici, terapeuţi, contabili, auditori, oameni care au studiat în China sau în ţări europene, care sunt cei mai cumpliţi porci. Dar cea mai mare tară a lor e faptul că sunt inflexibili, nu se pot adapta sub nicio formă. Vor continua să plescăie cu mare avânt atunci când mănâncă, chit că sunt în cel mai select restaurant. Vor râgăi cu mare patos, rânjind chiar, chit că sunt în faţa pacienţilor. Dar cel mai comic exemplu este refuzul lor de a mângăia un câine sau o pisică, din cauza microbilor pe care i-ar putea lua, deşi îşi pun farfuria cu mâncare pe jos şi refolosesc beţişoare pe care nu prea le spală. Oricum, orice animal pentru ei reprezintă doar un posibil adaos în meniu.

Dar chinezii, prin definiţie, sunt furnici. Muncesc din greu şi în cele mai vitrege condiţii, doar pentru un bol de orez şi un cartof dulce.

Dacă se vor muta spre vest, pământul va rămăne gol ca după o turmă de lăcuste.

Nu sunt rasistă, urăsc doar prostia, indiferenţa şi inflexibilitatea. Dacă tot ai ajuns într-o ţară care te apreciază, fă măcar efortul să îi răspunzi. Nu mai râgâi în public şi trage apa la toaletă!

 

 

Advertisements

About Mormolocul Alpha

pui de amfibian, iubit al ploii, respir prin piele si uneori musc din confrati... View all posts by Mormolocul Alpha

4 responses to “{foarte} scurt tratat despre chinezi

  • july

    Pfff, chiar nu stiam ca astfel se manifesta !

  • Mishuk

    sincer n-am stat cu ei la masă… și nici n-am fost cu ei în spate… dar cred că, ca și toate celelalte nații, au scursurile lor (vezi dragonul roșu)… la muncă mă lovesc de ei…și îmi par ok… acum nu știu ce să zic 🙂 … îmi place cum scrii?

    • Mormolocul Alpha

      au o cultura minunată. şi sunt oameni. frumoşi. doar că uneori dau cu bâta în baltă. în plus, scriu la nervi şi doar despre un număr mult prea mic pentru a fi reprezentativ pentru neamul lor. încă nu am cunoscut roiurile de furnici care au ridicat imperii.
      Mulţumesc pentru compliment? 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: