cu comuniştii nu-i de glumit

Am ajuns din blog în blog să citesc o poveste scrisă cu îngăduinţă de Anamaria, apoi am căzut în găleata cu melancolie (n-am stat atât de mult prin presă încât să adun un butoi) şi mi-am adus aminte de o întamplare abracadabranta. Se făcea că feţe preamărite, importante din firma mama, veniseră de peste munţi şi graniţe să inspecteze lucrurile din pepiniera România. Şi străinezii sunt nişte oameni dezinvoţi, simpatici, fără bici, fără pretenţii, vor doar o întâlnire mică. Dar PR-ista şefă de pe plantaţie s-a gândit că nu-i frumos să aibă o şedinţă doar cu doritori, ci că ar fi mai bine să facă o conferinţă ca la carte. Să creadă nenea străinezu’ că tot supusu-i interesat de binele mers al companiei şi că are preocupări intelectuale despre acţiuni, proiecte media şi promovarea presei scrise în avalanşa de ştiri oferite gata digerate pe ţeava netului.

Se pun bazele chermezei.

Doar că tanti şefa de la PR nu calculează bine şi iese pe minus, ea are vreo 200 de scaune, doritori sunt vreo 20. Ce e de făcut? E-mail către redactorii-şef să trimită capete din redacţii. Şi cum şeful meu era primul la pupat mâna (sunt delicată) a intrat în birou urlând din toţi rărunchii: “e conferinţă cu ăia mari şi e nevoie de oameni…” Nu a terminat bine propoziţia că s-au găsit supuşi să se jertfească pe altarul imaginii, vreo 3: unul mergea pentru a-şi definitiva studiile în pupatul mâinii, sperând că astfel va putea să crească prin firmă (se visa următorul redactor şef), altul mergea pentru mâncare (oriunde era rost de mâncare era şi el) şi bineînţeles Rozeta (pe care am mai pârât-o de oftică pe aici), dar ea îi susţinea mereu pe cei doi doar ca să fie acceptată în grup (e şi un banc ce i se potriveşte de minune). “Ce? Numa’ 3? Da’ noi suntem atâţia!!!!” Şi ne-a ridicat ca la şcoala în picioare şi ne-a spus să ne pregătim de conferintă. Ce dacă aveam materiale de terminat, tabele de predat, aşa i-au spus de sus, aşa facem. Au scăpat doar cei de la layout, în rest ne-a încolonat (nu exagerez) şi ne-a trimis la întâlnire (evident, el a mimat că are nişte treabă – deşi îi era străin conceptul). Nici măcar nu ne-a spus cine vine, ce funcţii ocupă respectivii, ce vor să schimbe în România şi care sunt principalele puncte de discuţie. Nu că ar fi avut habar.

Ne-am dus. Ca oile. La tăiere. Ne-am dus aplaudaci la vizita conducătorilor şi nici măcar nu ni s-au dat uniforme noi.

Dar cea mai halucinantă parte a acestei poveşti e că, tot de la direcţiune (măreţul departament de PR) au venit şi întrebări care “trebuiau” adresate mai-marilor vobitori. Fiecare redacţie a primit câte una. Măgăreaţa a picat pe una dintre colegele mele, fiinţă delicată şi cu un bun simţ ieşit din comun. Care şi-a călcat pe inima şi a respectat deciziile şefului.

Mă întreb acum, dupa atâta vreme, dacă ştiind cum vor decurge lucrurile, aş fi avut curajul să mă duc la şeful meu să-i spun nu.

Advertisements

About Mormolocul Alpha

pui de amfibian, iubit al ploii, respir prin piele si uneori musc din confrati... View all posts by Mormolocul Alpha

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: