chinezării

vineri, zi cu soare. şi cu multe drumuri. alerg eu aiurea pe unde pot, dar mă loveşte foamea. şi cum eram pe lipscani, mă gândesc la mâncarea chinezească pe care o promite un local de pe acolo. îmi ascund balele şi la indicaţiile Doctorului (şi însoţit de acesta) purced spre locul minunat, cu răcoare la discreţie.

dar socoteala de acasă n-are nici în clin nici în mânecă cu cea din târg, aşa că ne-am umplut de nervi.

1) deşi scrie mare CHINESE FOOD, e mai degrabă şaormerie. dar ne facem curaj şi întrebăm. au un meniu (mic, de-o pagină, cu mâncare chinezească). orez, orez, paste, salată, văcuţă… sună foarte cunoscut şi cum stomacurile noastre intonau la unison marşul foamei, am decis să comandăm…

2)… pentru că durează doar 15 minute să îţi aducă mâncarea. ne socotim timpii şi ne dă cu rest, aşa că decidem să aşteptăm.
ni se ia comanda la 13:26. la 14:13 încă aşteptam. doar când ne-am dus să întrebăm noi (chestie extrem de absurdă şi regret că nu am cerut banii înapoi) şi-au adus aminte de comandă, care era de altfel gata.

3) băieţii nu aveau uniformă. duduiţa de la casa se tot preumbla prin bucătărie. nişte băieţi în maieuri şi şort au intrat nestingheriţi în bucătărie. un băiat cu ochelari pe care îi purta doar pentru rame a ieşit din bucătărie cu ţigara aprinsă. apoi s-a plimbat, cu aceeaşi tigară, prin locul de servire a clientilor.

4) direct din china (că altfel nu-mi explic de ce am aşteptat atât) ne soseşte mâncarea. SURPRIZĂ!!

orezul picant era la fel ca orezul cu curry (orez + morcov, ardei, ciuperci), diferenţa fiind dată de condiment (ambele puse în cantităţi uriaşe – Mă, oameni buni, chinezii nu mănâncă atât de condimentat! aromat, da! dar nu picant peste măsură). salata chinezească era de fapt salată de roşii cu varză roşie (care a şi rămas în cutie). pastele cu legume – doar picante! pacheţele de primăvară (care sunt un deliciu dacă sunt bine făcute) erau de fapt sarmale în foi de orez prăjite (eu cred că umplutura era de fapt tot orez cu legume  – oricare dintre ele). şi astea extrem de picante! sosul dulce- acrişor era pastă de tomate. sosul picant – pastă de ardei iute (de la o firma ungurească, îl cunosc mult prea bine pentru că îmi place şi îl tot folosesc) îndoită cu apă!

Oameni buni, cu suflet bun!!! asta nu e mâncare chinezească!
şi m-au auzit cârcotind, şi cumva având o urmă de bun simţ, s-au gândit să ne ofere o cafea din partea casei. pentru ca am aşteptat prea mult. am refuzat politicos, ca să nu mai fie nevoie să aşteptăm şi după asta.

am stat pentru ca ne era foame şi pentru că era deja târziu. dar şi pentru că eram curioasă să ştiu cum văd ei clientul şi de ce se încăpăţânează să ne trateze de parcă noi le-am fi datori când le trecem pragul.

săptămâna viitoare mă duc la un restaurant chinezesc unde bucătarul e chiar chinez, care vine să te întrebe dacă ţi-a plăcut mâncarea şi care îţi oferă ceai când îi lauzi bucatele.

Advertisements

About Mormolocul Alpha

pui de amfibian, iubit al ploii, respir prin piele si uneori musc din confrati... View all posts by Mormolocul Alpha

One response to “chinezării

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: