să-ţi pui pofta-n…măslină

anul trecut, să fi fost de ziua mea, oricum zi de primăvară, mă trăzneşte o poftă nărăvaşă de măsline. zis şi făcut.  mă duc la magazin, îmi clătesc ochii, bălesc pe vitrină în timp aleg nişte măsline dodoleţe care să-mi satisfacă neuronii. problemă rezolvată îmi zic. nooo. că doar nu o să las aşa ceva să treacă. pofta mea creşte pe zi ce trece. ca Făt-Frumos. creşte într-o zi cât altele într-o lună. şi am ajuns să cumpăr săptămânal cantităţi impresionabile de măsline de credea vânzătoare că fac pomană, nu că îmi fac provizii pentru zile negre ca hârciogii.

trece o săptămână, trec trei, o lună. pofta tot acolo, tot la fel de mare. problema procurării lor îmi dădea coşmaruri. să merg până la supermarket după măsline, zilnic, era destul de obositor (magazinele mai accesibile nu aveau o ofertă mulţumitoare ). până când, în vizită la mama Doctorului, primesc măsline. bune. pe placul meu. şi aflu că au fost pescuite de la magazinul din faţa blocului. şi eu habar nu aveam…

aşa că, începând de atunci, seară de seară mă înfiinţam la aprozar să iau măsline, nectar pentru poftele mele. în primele două săptămâni eram întâmpinată de nişte ochi mari, uimiţi, cu multe semne de întrebare… “oare ce-o fi făcând cu atâtea măsline?” apoi lucrurile au intrat pe făgăşul normal; eu intru în magazin, iau un fruct, o legumă şi măsline. încet-încet şi Blonda a intrat în acest joc sinistru al poftelor şi ambele cumpăram şi devoram măsline. vânzătoarea ne cunoaşte, ştie exact câte măsline vrem…

şi lumea ei (a vânzătoarei de măsline) a fost dărâmată într-o zi de ianuarie, când, după şase luni de vizite încununate cu măsline, am cerut doar legume. pentru un moment nimeni nu respira, a crezut că nu aude bine, a înclinat puţin capul, dar a acceptat tacit. deşi nori de tristeţe îi întunecau zâmbetul. relaţia noastră se termina. abrupt. am plătit şi am ieşit. am simţit privirea care ma urmărea ca un câine abandonat.

acum trec sporadic. şi de fiecare dată cumpăr ardei. iuţi. între timp a invăţat să se prefacă, să îşi ascunda uimirea, dar simt cu un colţ al gândului întrebările care o macină : de ce măsline? de ce a încetat? de ce ardei? de ce atât de iuţi? de ce atât de mulţi? de ce…

Advertisements

About Mormolocul Alpha

pui de amfibian, iubit al ploii, respir prin piele si uneori musc din confrati... View all posts by Mormolocul Alpha

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: